2018-08-01

Cunoaștem cei 53 de finaliști ai celei de-a III-a ediții a concursului „Clădirea anului în sistemele ALUPROF”

Dintre cele peste 170 de clădiri înscrise în concursul „Clădirea anului cu sistemele ALUPROF 2018”, au fost selectate cele mai bune 53 de realizări. Acestea sunt investiții, care au luat ființă cu utilizarea sistemelor de aluminiu ale mărcii Aluprof, în anii 2016-2018. Vom afla câștigătorii în cadrul Galei finale din data de 14 septembrie 2018.

Deja s-a încheiat prima etapă a concursului adresat atelierelor de arhitectură și arhitecților independenți. Scopul acestuia este să indice cele mai bune clădiri care determină direcția modernă

în proiectarea spațiului urban. Pentru această ediție – deja cu numărul III – au fost înregistrate peste 170 de realizări, care au fost proiectate și executate cu utilizarea diverselor sisteme de aluminiu ALUPROF, în Polonia sau în alte țări. Dintre acestea, organizatorii concursului au ales 53 de finaliști. Printre aceștia, se numără clădiri de prestigiu, precum: Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial din Gdańsk, Hala Koszyki, EQlibrium, Polna Corner sau The Tides din Varșovia.

În următoarea etapă a concursului, Juriul, condus de arh. Tomasz Konior, va alege 10 proiecte, iar cele mai bune 3 proiecte dintre acestea vor fi premiate în cadrul Galei festive, care va avea loc pe 14 septembrie la Hotelul Double Tree by Hilton din Varșovia. Autorii lucrărilor câștigătoare vor primi premii financiare atractive - 50 000 de zloți (locul I), 30 000 de zloți (locul II) și 15 000 de zloți (locul III).

Sarcina concursului „Clădirea Anului în sistemele ALUPROF” este să promoveze arhitectura contemporană și să creeze un forum de discuții pe tema trendurilor actuale în realizările arhitectonice. O ocazie în acest sens va fi conferința din cadrul Galei finale, cu participarea unor renumiți arhitecți polonezi - printre alții Oskar Grąbczewski, Andrzej Chołdzyński, Marek Dunikowski, Zbigniew Maćków, Piotr Żabicki sau Tomasz Konior.

- Sistemele ALUPROF sunt prezente în multe clădiri deosebite, care au luat ființă în Polonia în ultimii ani. Cea de-a III-a ediție din acest an a concursului este o reconfirmare a acestui fapt. Printre finaliști, putem admira adevărate perle arhitecturale și totodată putem aborda arhitecți renumiți. Dorind să folosim potențialul uriaș al acestei inițiative, Gala finală a concursului va fi precedată de o conferință, în care vom aborda, împreună cu experți din domeniu, subiecte importante, vom discuta de ex. despre noua definiție a fațadelor sau rolul arhitecturii pe fondul nevoilor sociale – declară Bozena Ryszka, Director de Marketing al ALUPROF S.A.

Lista completă a celor 53 de finaliști ai concursului este disponibilă pe pagina: www.konkurs.aluprof.com.