2021-11-18

Circle Wood House – casă integrată în pădure, pădure integrată în casă

Oare corpul vast al unei clădiri cu o suprafață de peste 400 de metri pătrați poate fi scufundat în împrejurimile unei păduri de pini înalți, astfel încât să nu perturbe armonia existentă a naturii? Răspunsul la această întrebare este Circle Wood House – rezidență proiectată de biroul Mobius Architekci, în care a fost folosită tâmplărie modernă de aluminiu furnizată de firma Aluprof.

Clădirea se integrează atât de bine în terenul Parcului Național Kampinoski care o înconjoară, încât arată precum o operă a naturii. Asocierea este de la sine înțeleasă: perfecțiunea. Fiecare element - de la forma locuinței până la tâmplăria folosită - a fost planificat cu precizie, pentru a combina funcționalitatea cu valori vizuale excepționale.

Punctul de plecare al proiectului a fost definirea formei corpului, care să fie o introducere în legătura dintre pădure și clădirea aflată în construcție. – M-am gândit la casă ca la o bucată mare de buștean. Proiectarea prin reducere semăna cu cioplirea în lemn a buzunarelor camerelor și a unor firide camerale, semiprivate, vitrate. Astfel, utilizatorii se pot simți ca și cum s-ar plimba permanent printre copaci. Aici sunt numeroase vitraje care șterg limitele. Terenul asigură o libertate, chiar o intimitate a legăturii cu natura și arhitectura – explică Przemek Olczyk de la biroul de arhitectură Mobius Architekci din Varșovia.

Arhitecții au cioplit Circle Wood House într-o structură ovală de beton armat, care a fost camuflată cu panouri din lemnul Okume, care provine din vestul Africii. A fost ales datorită nuanței sale calde, fumurii, care a permis îmbinarea împrejurimilor cu interiorul clădirii. O altă legătură în această realizare este atriumul excepțional. Este un spațiu plin de iarbă și pini. Arhitecții au reușit să creeze un efect surprinzător - clădirea apărută pe planului unui inel este înconjurată de o pădure, dar o înconjoară și ea însăși.

Pentru ca locatarii să poată simți și mai mult pătrunderea naturii în interiorul clădirii, atelierul Mobius Architekci a folosit soluțiile proiectate de Aluprof. – Fără îndoială vitrajele de gabarit mare ocupă un loc important în formarea esteticii clădirilor noastre. Acordăm o importanță deosebită și materialelor fațadelor – adaugă Przemek Olczyk.

Pentru realizarea peretelui de fațadă al casei, precum și a luminatorului acoperișului, arhitecții au hotărât să folosească fațada semistructurală montant-traversă MB-SR50N EFEKT, care oferă posibilități extinse în alegerea profilelor, panourilor și vitrajelor. Sistemul special de fixare a geamurilor pe montanți și traverse permite obținerea din exterior a unui perete neted și uniform de sticlă împărțit de o structură de linii verticale și orizontale cu o lățime de doar 2 centimetri. În clădire au fost utilizate de asemenea ușile panou din aluminiu cu iluminator lateral, iar completarea realizării sunt ferestrele și vitrinele fixe în sistemul MB-86 SI, care se caracterizează prin excelenți parametri izolatori. De execuția tâmplăriei în clădire este responsabilă firma Bausan.