2019-01-15

Aluprof Perla Economiei Poloneze!

Compania din Bielsko-Biała a fost premiată în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Topului Perlele Economiei Poloneze. Compania Aluprof a obținut titlul prestigios la categoria „Perla Economiei”, acordat societăților, ale căror venituri la nivel anual au atins min. 100 de milioane de zloți. Rezultatele concursului sunt anunțate pe baza unui algoritm obiectiv, creat de oameni de știință din cadrul Școlii Superioare Comerciale din Varșovia.

Titlul „Perla Economiei Poloneze” a ajuns la compania Aluprof pentru „realizarea consecventă a politicii și strategiei companiei și poziția de lider printre cele mai dinamice și mai productive companii din Polonia”. Firma s-a aflat din nou pentru a  X -a oară pe lista celor mai bune societăți economice, publicată în fiecare an de redacția revistei economice „Polish Market” și de oamenii de știință din cadrul Școlii Superioare Comerciale din Varșovia. Algoritmul elaborat special pentru acest ranking ordonează companiile, folosindu-se de un indicator internațional de auditare. La cercetarea din acest an au participat peste 2000 de companii. 

- Distingerea Aluprof în topul Perlele Economiei Poloneze are o semnificație foarte mare pentru noi și suntem cu atât mai onorați să primim din nou acest titlu. Compania noastră, conform strategiei de dezvoltare adoptate, funcționează de mulți ani atât pe piața poloneză, cât și pe piețele externe, printre altele în SUA, Marea Britanie, Belgia sau Cehia. Sistemele din aluminiu care poartă marca poloneză Aluprof sunt create de numeroase investiții prestigioase din Polonia și din lume. Datorită acestui lucru, contribuim la dezvoltarea economiei poloneze la nivel local, precum și la nivel global. Premiul acordat este o încoronare deosebită a acțiunilor noastre în această sferă – a declarat Tomasz Grela, Președinte Consiliu de Administrație Aluprof SA. 

Premiile sunt acordate din anul 2011. Topul este creat de oamenii de știință conform unor criterii economice stricte și nu implică niciun fel de obligații financiare pentru firmă. Mai multe informații despre firma Aluprof – www.aluprof.com/ro